Cabinet de avocat Claudiu Forga

Excelență în drept

Vocaţia profesiei de avocat este una de aristocrat şi totodată de boem.
Profesia de avocat este un poem; un poem al vieţii sociale, pe fondul unei solide pregătiri ştiinţifice şi al unei etici colegiale inconfundabile, a unei confraternităţi specifice acestei profesii unice, prin educaţie şi mentalitate.
Mentalitatea acestei profesii este de origine divină, fiindcă Avocatul este mereu alături de Om. De Omul care se află într-o competiţie cu Justiţia, în slujba Adevărului şi a Justiţiei.
Poezia profesiei este una inconfundabilă, dar de un realism rece şi poate de multe ori filosofia socială percepută de avocat este crudul adevăr al lumii în care acesta trăieşte.
Această vocaţie profesională înnăscută, este incompatibilă cu ideile de egalitarism social în profesie sau cu conceptul de sindicat profesional, deoarece individualitatea personalităţii avocatului şi egocentrismul său (în sensul bun al noţiunii), sunt cele ce dau înaltă clasă personalităţii inconfundabile şi irepetabile a fiecărui avocat, în fiecare epocă istorică.
Avocatul de carieră este primul intelectual din Cetate, el este totodată omul de aleasă cultură; În mentalitate, el este deopotrivă conservator, dar în acelaşi timp în avangarda societăţii.


Text de Avocat Dr. Iosif Friedman- Niculescu (www.unbr.ro, 23.06.2014)

Abonează-te la newsletter

Articole

Cabinet de avocat Claudiu Forga folosește COOKIES

Făcând clic pe „Da, accept” sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor instalate pe site. Acestea sunt folosite pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă.

Detalii